Patru familii din judeţul Neamţ au rămas izolate după ruperea unui podeţ din lemn

Patru familii din judeţul Neamţ au rămas izolate după ruperea unui podeţ din lemn

Patru familii dintr-o comună din judeţul Neamţ, izolate după ruperea unui podeţ din lemn. Oamenii au refuzat evacuarea, informează STIRI-NEAMT.RO.

”În localitatea Neguleşti din comuna Piatra Şoimului, 4 familii (7 persoane dintre care o persoană de 80 de ani şi un bebeluş) au rămas izolate în urma ruperii unui podeţ din lemn, peste pârâul Iapa. Persoanele izolate nu au solicitat asistenţă medicală”, a anunțat ISU Neamţ, după cum menționează sursa citată.

De asemenea, Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială complexă pentru intervenţie şi un autoturism de serviciu, scrie Ziare.com.

La locul evenimentului se aflau primarul comunei si membri din cadrul SVSU Piatra Şoimului.

”Pompierii, cu ajutorul autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, au trecut pe malul drept al pârâului Iapa şi au dus pâine şi lapte praf. Toate persoanele izolate au refuzat evacuarea din gospodării. Misiunea a avut un grad ridicat de risc deoarece deplasarea peste pârâu s-a făcut pe sub o linie electrică de medie tensiune”, au precizat pompierii, conform www.stiripesurse.ro.

Stirist Pe Net

Lasă un răspuns