Simona Halep a fost nevoită să își anunțe retragerea de la Wimbledon ca urmare a condiției fizice neadecvate, turneu la care va avea din nou șansa să participe peste un an.
De mai bine de o lună, de când participa la Roma, Simona s-a accidentat la gambă și de atunci a renunțat la câteva turnee majore.
După această ultimă retragere, în mod normal, vor urma Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea turneul de tenis programat pentru perioada 24 iulie – 1 august. Asta înseamnă că sportiva româncă are încă o lună la dispoziție ca să se recupereze și să se pregătească.
“Pot spune cu sinceritate că sunt foarte descurajată și supărată că trebuie să iau această decizie“, spunea Simona pe contul de Instagram. Așadar, mental este afectată de aceste retrageri.
Simona continuă să ocupe locul trei în clasamentul WTA, după Ashleigh Barty și Naomi Osaka. Halep își dorește să câștige o medalie la Jocurile Olimpicesi este de așteptat să o vedem jucând la Tokyo. Această performantă i-ar aduce satisfacție și ar întregi setul de titluri WTA câștigate pe parcursul carierei.
Până la Jocurile Olimpice vor mai fi turnee. Va mai fi de jucat la Bastad, Hamburg, Praga, Lausanne și Budapesta. Însă este greu de crezut că Simona se va încurcă cu astfel de turnee, riscandu-și șansele de participare le Tokyo.