Manchester United nu a avut o seară prea bună în Champions League. Deși părea un meci accesibil cu cei de la Young Boys, englezii s-au „împiedicat” chiar în prima rundă și au pierdut partida.
Cristiano Ronaldo a înscris rapid, în minutul 13, și părea că se intră pe făgașul așteptărilor. Nu a fost să fie așa. Partida a fost oarecum echilibrată, dar statisticile partidei arată clar o superioritate, cel puțin ca numere, a elvețienilor. Mult mai multe șuturi spre poartă ale celor de la Young Boys, mai multe pase și cele 8 cornere pentru elvețieni arată clar că au fost mai buni, decât unul singur corner pentru englezi.
Minutul 35 a fost decisiv. Un cartonaș roșu acordat lui Wan-Bissaka pentru un fault dur, a lăsat pe Manchester United în 10 oameni. Acesta a fost momentul de cotitură, care poate explica statisticile de care menționam anterior.
De la acest cartonaș roșu s-a schimbat totul.
Prima repriză s-a terminat cu avantajul englezilor (0-1), care părea un rezultat extrem de bun, în condițiile date, având un jucător mai puțin.
Era clar că elvețienii trebuiau să preseze în cea de a doua parte a jocului, ceea ce au și făcut. Evident că a apărut golul egalării, în minutul 66, prin Ngamaleu. Nici egalul nu era prea rău, așa că merita să fie apărat scorul, căci o victorie părea greu de crezut.
Cristiano Ronaldo a fost una dintre speranțele partidei. Revenit de curând la Manchester United și fiind integralist în partida din campionat precedentă acestui meci, portughezul a fost înlocuit în minutul 72.
În zece jucători și fară Cristiano, englezilor le-a fost foarte greu să păstreze scorul de egalitate pe tabelă. Și totuși, au făcut-o. Până în prelungiri, când Siebatcheu a reușit să trimită balonul în poartă și să aducă bucuria pentru Young Boys, spulberând orice speranță pentru Manchester. Era minutul 90+5, iar un minut mai tărziu, arbitrul a pus capăt întâlnirii dintre cele două echipe.
După rezultatul Young Boys 2 – 1 Manchester United, elvețienii se poziționează pe primul loc în Grupa F cu trei puncte, urmată de Atalanta și Villareal cu câte un punct, iar pe ultimul loc este Man United cu zero puncte, ca urmare a acestei înfrângeri.