Instagram va pregăti noi măsuri pentru protecția adolescenților

Instagram va pregăti noi măsuri pentru protecția adolescenților

După acuzațiile aduse acum o săptămână de Francez Haugen, Instagram vrea să aducă unele modificări care să micșoreze impactul asupra sănătății mentale a adolescenților care folosesc rețeaua.

Instagram este dăunător unor tineri – „ia o pauza”

În acest sens, Nick Clegg, vicepreședintele Facebook, care a fost prezent la un show CNN, a spus că rețeaua de photo sharing va introduce o funcție „take a break” în condițiile în care tinerii petrec prea mult timp pe Instagram.

Încă nu este clar când va fi implementată această funcție deoarece nu se află nici măcar în perioada de teste și de asemenea nu este clar nici cum va arăta sau care va fi timpul limită după care va fi afișat acest mesaj pentru a lua o pauză. Tot ceea ce se știe este că va fi o astfel de funcție care va anunța tinerii că au petrecut prea mult timp în rețea.

De asemenea va mai exista și o altă funcție care va oferi un alt gen de conținut în condițiile în care tinerii vor staționa prea mult cu un singur gen de conținut. Ar fi ca o schimbare de decor atunci când un utilizator privește prea mult la doar câteva poze.

Clegg nu a oferit o perioadă de timp pentru aceste noi funcții. Însă este de remarcat că Facebook, cea care deține Instagram, încearcă să facă schimbări în algoritmul rețelelor. Asta după ce au apărut acuzații că nu ar fi interesată de efectele asupra sănătății mentale a utilizatorului, menținând setările algoritmului cu orice risc, doar pentru profit și pentru a menține utilizatorii timp cat mai îndelungat.

Câteva schimbări și pe Facebook

Scandalul algoritmului pe care Facebook îl folosește în cadrul rețelelor de socializare va aduce schimbări și pentru rețeaua Facebook. Vom vedea mai puține articole din categoria politică. Nu este pentru prima dată când Facebook intervine în mesajele politice. Acuzațiile de implicare în manipularea rezultatelor electorale au dus la luarea acestei decizii de a limita drastic postările cu mesaje politice.

Stirist Pe Net

11 thoughts on “Instagram va pregăti noi măsuri pentru protecția adolescenților

  1. Ce imi pare mie interesant la Instagram, la fel ca si la alte retele de socializare, este ca incearca sa dea „cu lingurita” adica putin cate putin drumul la limitari si sa faca unele schimbari, fara sa dea drumul liber dintr-o data. Adica vor sa detina controlul absolut asupra userilor prin algoritmii folositi.

    Instagram va pregăti măsuri de protecţie a adolescenţilor

    https://www.stiridecluj.ro/life-style/instagram-pregateste-masuri-de-protectie-a-adolescentilor/

  2. Pare foarte interesant acest mod de abordare, in sensul ca se vor face schimabri care sa asigure o mai buna securitate pentru navigare in privinta adolescentilor. Adica ar fi de dorit sa avem un internet mai liber si mai solid. Iar Instagram trebuie sa faca parte din acest conglomerat care le este oferit tinerilor, la fel ca si celor mai mari.

    Instagram pregăteşte măsuri de protecţie a adolescenţilor

  3. Mai bine cu retelele private de la noi decat cu cele internationale. Mi se pare ca noi suntem mult mai restrictivi decat cu punga deschisa cum sunt ceilalti. Retelele noastre par sa fie mai libertine dar si cu restrictii. Pe cand cele mari, cele globale, permit pe oricine si aproape orice, de dragul banilor.

  4. Daca Facebook si Instagram ar disparea de saptamana viitoare, brusc, cateva miliarde de oameni s-ar plictisi. Hai sa ne vedem de treburi, fara sa mai parem ca ne pasa prea mult. Ca si noi suntem la fel de indulgenti si ne uitam la de toate. Ce va mai … pe voi…

    Ca de exemplu la ce ziceam https://observatornews.ro/tehnologie/instagram-va-interzice-adultilor-sa-trimita-mesaje-adolescentilor-cu-care-nu-sunt-prieteni-412977.html pentru ca vreau sa stiti si voi chestiile astea.

  5. Poate ca vreti sa spuneti ca va veti orienta spre alte retele de socializare. Insa deocamdata ramanem la Instagram deoarece posibilitatile sunt nelimitate. Sunt atat de multe persoane in aceasta retea, incat este foarte usor sa ajungem la multe persoane cu postarile noastre. Cred ca sunt multe avantaje in ceea ce priveste Instagramul.

Lasă un răspuns