Rusul Daniil Medvedev, cap de serie, a câștigat trofeul de la Viena Open învingându-l pe canadianul Denis Shapovalov cu 4-6, 6-3, 6-2, duminică la Wiener Stadthalle.
Medvedev i-a dedicat câștigul soției sale, Dasha, care a născut recent primul copil al cuplului – o fetiță.
„Am devenit tată acum două săptămâni și am fost întrebat dacă o să-i dedic asta fiicei mele”, a spus el după aceea. „Mă gândeam că nu o să-l dedic fiicei mele, o să i-o dedic soției mele, pentru că ea mi-a făcut cel mai frumos cadou vreodată. Am fost acolo și această emoție este mult mai mult decât câștigarea oricărui titlu.”
Este al doilea titlu al sezonului și al 15-lea în carieră pentru jucătorul rus în vârstă de 26 de ani.
De asemenea, rusul va juca în finala ATP luna viitoare, la Torino, in perioada 13-20 noiembrie.
Devenit tată săptămâna trecută, Medvedev a avut un sezon sportiv contrastant, între o finală promițătoare la Australian Open din ianuarie și două eliminări dezamăgitoare în optimile de finală de la Roland Garros în primăvară și US Open de vara trecută.