Ana Bogdan a pierdut un meci în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Limoges (Franţa) cu 1-6, 2-6 împotriva jucătoarei Anna Blinkova.
Favorita numărul 4 în competiție cu premii în valoare totală de 92.742 de euro a pierdut într-o oră și 8 minute de joc în fața rusoaicei Anna Blinkova, care a fost cap de serie numărul 8. Ea a reușit să o învingă cu scorul de 1-6, 2-6.
Ana Bogdan fusese finalistă anul trecut la Limoges.
Ana Bogdan a pierdut în sferturile de finală ale turneului WTA de la Limoges cu Anna Blinkova
Jucătoarea rusă este o stea în devenire în tenis și s-a dovedit a fi chiar asa invingand-o pe jucătoarea noastră din Sinaia. Ana a fost aproape de nerecunoscut, pierzând foarte ușor punctele, de parcă nu ar fi reușit să se concentreze sau să se adapteze stilului de joc. Sau o fi fost de vină relaxarea la gândul că româncă avea supremația în întâlnirea meciurilor directe dintre cele doua jucătoare, la momentul respectiv?
Bogdan nu a găsit o modalitate de a opri serviciul lui Blinkova și a irosit toate cele trei puncte de break pe care le-a creat. De partea rusoaicei, Blinkova a avut cinci break-uri. De altfel, rusoaica este revelația săptămânii, câștigând foarte rapid ultimele meciuri, folosind un fel de „joc fulger” care să nu lase adversarei prea mult timp de analiză și reacție.
Vezi statistica partidei dintre Ana Bogdan si Anna Blinkova pe WTA Tennis.
Tenis: #AnaBogdan s-a oprit în sferturile turneului de la Limoges (WTA) https://t.co/KGqcL7Bgor
— Agerpres Sport (@Agerpres_Sport) December 15, 2022
Ana Bogdan ajunsese în faza sferturilor după ce o învinsese pe Katrina Scott, cu scorul de 6-3, 7-5.
Premiile primite de ambele jucătoare
Ana Bogdan va primi 3.226 de euro ca premiu pentru ajungerea în aceasta fază a turneului, în timp ce Anna Blinkova a câștigat 4.838 de euro prin calificarea în semifinale de la Limoges.
Cele două jucătoare au în total cinci partide jucate direct, dintre care patru au fost câștigate de către româncă, doar unul fiind favorabil pentru rusoaică.
Anna Blinkova puts in a flawless performance, saving 3/3 break points to beat Ana Bogdan 6-1, 6-2 to reach the semifinals of the Open de Limoges!
Absolutely brilliant from Anna who was finding her range and dared to take control of the net. pic.twitter.com/Ah8dGXOVQD
— WTARussians (@WTArussians) December 15, 2022
Ce urmează?
Pentru Anna Blinkova urmează semifinala în care o va întâlni pe Anhelina Kalinina, din Ucraina, pe care a învins-o de fiecare dată în cele cinci partide pe care le-au avut în mod direct până acum. Așadar, se pare că vă fi o semifinala ușoară pentru rusoaică.
Pentru Ana Bogdan va urma situarea pe locul 48 în clasamentul WTA și anul acesta a fost cel mai bun, întrucât aceasta este poziția cea mai înaltă pe care a reușit să o atingă în carieră. Vezi istoricul Anei pe WTA Tennis.
Ana Bogdan a fost la Limoges cu noul antrenor
Thomas Drouet este noul antrenor al Anei, noua „achiziție” fiind făcută de curând, după ce francezul s-a despărțit de Jaqueline Cristian.
Pentru Ana va urma o perioadă de pauză, după care se va pregăti intens și va reveni în forță anul viitor. Cu mențiunea că 2022 a fost cel mai bun de până acum al carierei.