Zidane nu stie ce va face dupa demisia de la Real Madrid

Zinedine Zidane se afla in perioada libera de contract dupa ce a demisionat din functia de antrenor al echipei Real Madrid. Desi a avut un real succes, Zidane a luat o decizie surprinzatoare, spaniolii neavand nici acum un inlocuitor, fiind luati prin surprindere de acest anunt al francezului.

Zinedine Zidane la costum
Foto: Twitter.com

Antrenorul francez a spus ca nu stie ce va face in perioada urmatoare. Deocamadata prefera sa se odihneasca, sa se plimbe si sa petreaca timp cu familia.

“Mă odihnesc și nu știu ce voi face”, a declarat el jurnaliștilor, scrie Marca.

“Ceea ce este important este decizia pe care am luat-o”.

“Vom vedea ce se va întâmpla după aceea”.

Zidane a castigat trei ani la rand trofeul Champions League, ceea ce reprezinta o performanta greu de egalat, cu aceeasi echipa.

De amintit ca Zizou a semnat un contract foarte avantajos cu echipa nationala a Qatarului, pe patru ani, din care va lua cateva gramezi bune de bani. Mai exact 176 milioane de lire sterline pe toata durata contractlui, asta insemnand 44 de milioane de lire sterline pe fiecare an. Ceea ce nu e rau deloc 🙂 pentru francez.

Insa daca mai are si alte planuri, daca va mai antrena si alte echipe in paralel, inca nu se stie. Zidane nu a dat nimic de inteles, neoferind detalii in aceasta privinta.

Leave a Reply