CFR Cluj pierde la Botoşani şi ratează şansa să revină pe primul loc în Liga I

CFR Cluj a ratat șansa de a ajunge pe primul loc în Liga 1. Deși FCSB călcase strâmb și era o posibilitate de a prelua prima poziție, FC Botoșani a jucat cu toate puterile și resursele și a reușit surpriza zilei.

Partida dintre FC Botoșani și CFR Cluj s-a terminat cu scorul de 2-1. Chiar de la începutul meciului, Debeljuh a înscris pentru CFR Cluj. Era minutul doi. Părea ceva de vis, însă așa a rămas pe tot parcursul partidei, fără vreun alt gol de partea ardelenilor.

În schimb, FC Botoșani a reușit să introducă balonul în poarta CFR-ului de două ori prin Papa (min 31) și Roman (min 37).

Repriza a doua a fost lipsită de goluri, însă nu și de faze extrem de interesante. Totuși, tabela a rămas cu același scor stabilit în prima repriză.

FC Botoșani s-a bazat în acest meci pe următorii jucători: Hankic – Braun, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Papa, Rodriguez, Ongenda (Plămadă ’89) – Caia (Roman ‘7/Fili ’76), Al Mawas, Keyta (Florescu ’88)..

În timp ce CFR Cluj a jucat cu: Bălgrădean – Cr. Manea (Susic ’78), Vinicius, Burcă, Camora – Deac, Hoban (Aurelio ’63), Gîdea (Păun ’10)- Chipciu (Rondon ’63), Debeljuh, Costache (Carnat ’78).

Vezi și CFR Cluj pierde la Botoşani – Ratează şansa de a reveni pe primul loc în Liga I.

Clasamentul Ligii 1 este în continuare condus de FCSB cu 48 de puncte. CFR Cluj păstrează diferența de un punct, suflând în ceafa liderului, însă irosind șansa în această seară. Iar FC Botoșani avansează pe poziția a cincea, cu 33 de puncte.